MAI INTERESEAZĂ PE CINEVA CE SE ÎNTÂMPLĂ CU DOCUMENTAŢIA GRAFICĂ MINIERĂ?

21 iunie 2013, mirceabeldea.co.nr

Activităţile miniere, începând cu faza de prospecţiune, trecând apoi prin explorare şi apoi exploatare şi sfârşind cu închiderea, refacerea mediului şi monitorizarea post închidere, sunt de natură a produce un imens volum de informaţii geologice, geotehnice, miniere. În majoritatea lor, aceste informaţii fac parte din fondul geologic naţional şi Cartea minieră, proprietate publică a statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Transferul acestor informaţii de la operatorul minier, la autoritatea competentă – ANRM – nu funcţionează, din păcate, încă şi nici nu este în mod corespunzător reglementată.

Structura şi forma documentaţiei grafice miniere este bine stabilită. Într-o zonă precum cea a Văii Jiului, unde activitatea minieră are peste 150 de ani, există o imensă bază de documente grafice care poate fi împărţită, în funcţie de mediul de stocare în două mari categorii:

• documente în format analogic pe zinc, carton, hârtie de calc etc.;

• documente în format digital.

Documentele în format digital se împart, la rândul lor, în documente în format vectorial sau raster.

Documentele grafice în format raster sunt grupate şi ele în patru categorii:

• Documente brute, aşa cum au rezultat în urma scanării;

• Documente prelucrate obţinute prin procesarea documentelor brute (îmbunăţăţire contrast, luminozitate, cropping, curăţire etc.);

• Documente georeferenţiate în sistemul minier (Valea Jiului ’58);

• Documente reproiectate în sistemul naţional Stereo 70.

Fiecare din categoriile de mai sus au fost apoi structurate după modelul prevăzut în Caietul DGM nr. 001-67, aprobat prin ordinul Ministerului Minelor nr. 280/02.04.1969, care a fost inclus în Normele Metodologice privind executarea lucrărilor de cadastru de specialitate în domeniul extractiv minier, aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANRM nr. 197/2003.

Prezentată schematic, structura de mai sus se prezintă în felul următor:

Datele şi informaţiile acumulate de-a lungul a multe zeci de ani de exploatare a unui zăcământ au desigur o valoare istorică. Dar actualitatea şi preţul lor cresc exponenţial în momentul în care o activitatea de exploatare oprită este pe punctul de a fi reluată. Informaţiile istorice acumulate, de natură geologică, geotehnică, minieră sau topografică sunt inestimabile. Lipsa lor determină întotdeauna consumuri suplimentare imense de timp, de resurse financiare şi influenţează în mod negativ calitatea procesului decizional.

În legislaţia românească, competenţele referitoare la informaţiile în cauză sunt tratate, în maniere uneori contradictorii, în Legea Minelor şi Legea  Arhivelor Naţionale.

Art. 55 al. (1) lit. a) din Legea Minelor precizează că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale gestionează resursele minerale şi fondul geologic naţional, proprietate publică a statului. Deci fondul geologic naţional este şi el, precum sunt resursele minerale,  proprietate publică a statului şi trebuie să fie administrat de ANRM. Şi fondul geologic naţional reprezintă, potrivit definiţiei de la art. 3, pct. 13, totalitatea datelor privind resursele şi rezervele minerale obţinute din activităţi miniere şi petroliere, indiferent de natura suportului de stocare. Deci, o bună parte din documentaţia grafică minieră, deoarece oferă, direct sau indirect, informaţii despre resursele minerale, face parte din fondul geologic naţional.

Pe de altă parte, Legea Minelor prevede, la acelaşi articol, lit. m) că ANRM elaborează şi ţine la zi Cartea minieră şi Cadastrul extractiv.  Definiţia dată de aceaşi lege, la art. 3, pct. 6, Cărţii miniere şi anume că aceasta este „componenta a Cadastrului extractiv, care cuprinde toate datele privind regimul juridic al suprafeţelor aferente perimetrului de prospectiune, explorare şi exploatare, proprietatea, situaţia topografica a lucrărilor aferente activităţii miniere, a resurselor/rezervelor minerale şi de producţie” , clarifică faptul că toate documentele prevăzute în Structura de documentaţie grafică mai sus prezentată şi nu numai ele, ar trebui ca, după încetarea licenţei de exploatare, să fie preluate, arhivate şi gestionate de ANRM.

Anexele grafice prevăzute în „Anexele cu graficele necesate întocmirii Proiectului Tehnic de Închidere a Minelor” reprezintă copii ale unei mici părţi din arhiva de planuri a unei mine, realizate de multe ori, de proiectant, cu o acurateţe discutabilă. Aceastea nu pot fi considerate ca un substistut valabil al documentelor originale, deşi acestea sunt singurele care ajung la ANRM şi pot fi oferite de agenţie unui viitor posibil investitor minier. Şi aceasta se întâmplă pentru că, deşi Legea Minelor obligă ANRM să gestioneze Fondul geologic naţional şi Cartea minieră, nu s-a stabilit încă o procedură legală şi sistemul organizatoric necesar pentru ca acest lucru să se petreacă în realitate.

Singura instituţie care teoretic posedă structura organizatorică şi infrastructura necesară preluării unui volum mare de documentaţii este Arhiva Naţională, cu structura sa de Servicii judeţene.  Legea în baza căreia funcţionează această instituţie, Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, defineşte ca izvoare istorice şi componente ale Fondului Arhivistic Naţional documentele create de-a lungul timpului de către organele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, precum şi de către persoanele fizice.  În Fondul Arhivistic Naţional ar intra o serie lungă de documente printre care şi planuri, schiţe, hărţi cu valoare istorică.  Deci am putea interpreta că documentele grafice produse în perioada de activitatea a unui mine s-ar încadra în Fondul Arhivistic Naţional.  Dar acestea sunt, în virtutea Legii Minelor, parte a Fondului Geologic Naţional.

Este evident o situaţie ambiguă. Avem mai întâi două legi care se pare că nu sunt suficient corelate. Şi nu sunt corelate pentru că, din păcate, elaboratorii Legii Minelor au dat o prea mică importanţă, dacă nu bazelor de date geologice şi miniere, dar, în mod cert, gestionării lor reale. Prevederile Legii Minelor ar fi trebuit să fie urmate de acte normative care să reglementeze în detaliu şi să facă posibilă preluarea de către ANRM a imensului volum de documentaţii în discuţie.  Există, de asemenea, două instituţii: Arhivele Naţionale – care ar putea, dar nu prea ştie cum, pentru că nu există o procedură stabilită şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, care ar trebui să ştie cum, dar nu poate, pentru că nu are organizarea necesară. Şi o adevărată comoară naţională se risipeşte pe zi ce trece.

Există situaţii care dovedesc că s-ar putea găsi soluţii. Trebuie îndeplinită o singură condiţie: aceea ca persoanele implicate să înţeleagă situaţia actuală, să cunoască prevederile legale şi eventuale deficienţe de această natură şi apoi, în cunoştiinţă de cauză, să se găsească soluţii.

Un exemplu recent a fost prezentat în media românească.  În Maramureş, în urma închiderii unui IPEG (Intreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice) a rămas un impresionant volum de documente. Unele de natură geologică – deci, în mod cert, ţinând de Fondul geologic naţional – altele referitoare la personal, salarizare etc. Serviciul judeţean al Arhivelor naţionale pretinde că o mare parte din documente (inclusiv arhiva geologică) au valoare istorică şi fac parte din Fondul Arhivistic Naţional şi că, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare (evident Legea Arhivelor Naţionale, cea a Minelor fiind, probabil ignorată) ar trebui să fie predate la Arhivele Naţionale. Ca urmare, şeful serviciului şi apoi prefectul judeţului, au expediat adrese pentru a cunoaşte poziţia Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, căreia i se solicite şi să comunice procedura de arhivare. Este un caz interesant, care ar putea duce la conturarea unor soluţii.

În Valea Jiului, închiderea minelor a scos la iveală, de fiecare dată, soluţii inedite. În anul 1998 şi-au încetat activitatea şi au intrat în procedură de închidere două mine: Petrila Sud şi Câmpu lui Neag. Documentaţia geologică şi topografică de la Petrila Sud a fost riguros inventariată şi organizată pe criterii geologice şi miniere: strate, blocuri şi panouri, sectoare, activităţi de investiţii, cercetare geologică, exploatare. S-a încercat o predare la Regia Autonomă a Huilei, care avea dreptul de administrare al tuturor rezervelor de huilă din Valea Jiului şi care beneficia de o arhivă tehnică foarte bine pusă la punct, dar acest demers a fost refuzat. În schimb a fost solicitat serviciul judeţean al Arhivelor Naţionale pentru a prelua întrega documentaţie.  Profesioniştii acestei instituţii au împrăştiat întreaga arhivă tehnică, în ideea de a o rearanja cronologic.  Neavând informaţiile necesare în acest sens, pentru simplul motiv că nu le-au solicitat celor care le deţineau, au abandonat hărţile şi dosarele într-o stare de perfectă dezorganizare, stare în care au fost transportate, după câtva timp, la arhiva minei Petrila. Documentaţia similară de la mina Câmpu lui Neag a dispărut din birourile unde mai funcţiona încă organigrama restrânsă, imediat după încetarea activităţii. Documentele rămase de la minele închise ulterior: Dâlja, Valea de Brazi, Aninoasa şi Bărbăteni au fost preluate în arhivele minelor învecinate sau ale Companiei Naţionale a Huilei. Singurele documentaţii solicitate şi transmise la ANRM, cu ocazia închiderii unei mine, au fost situaţiile rezervelor de huilă la data încetării activităţii de producţie, întocmite, de cele mai multe ori, pe baza unor hărţi structurale neactualizate.

O soluţie pe care o considerăm rezonabilă ar implica atât Arhivele naţionale cât şi ANRM.

Ţinând cont de spaţiile importante necesare arhivării, Arhivele naţionale ar putea prelua partea de documentaţie grafică de pe suport analogic, organizată pe perimetre şi după structura stabilită de DGM001.  Ar fi necesară şi preluarea, din practica topografiei miniere, a procedurilor de depozitare şi protejare a planurilor şi hărţilor. Înainte de preluarea de către Arhive, toată documentaţia grafică ar trebui să fie scanată, în vederea completării componentei digitale a arhivei în format raster.

Arhiva digitală astfel completată, în structura mai sus prezentată, care ar putea fi stocată în diverse medii (servere specializate, HDD extern, DVD etc.), ar putea fi preluată fără probleme de către ANRM.  Un software special conceput ar putea ajuta la gestionarea acestei imense baze de date. Pachetele de informaţii astfel construite ar putea constitui baza unui GIS în care ar fi integrate informaţiile deja existente în Agenţie, dar ar constitui o marfă foarte căutată de actualii sau viitorii operatori minieri.

Funcţionarea acestui dualism  Arhive Naţionale – ANRM,  în domeniul informaţiilor geologice şi miniere ar putea fi posibilă cu condiţia corelării prevederilor legale din domeniu, demers care va fi cu atât mai profitabil, cu cât va avea loc mai repede.